Vinăria Purcari


Purcari este liderul incontestabil în rândul vinurilor de clasă premium din Republica Moldova, recunoscut la nivel mondial pentru legendarele vinuri Roșu de Purcari și Negru de Purcari. Vinăria este localizată în Regiunea Purcari. De-a lungul anilor, a obținut peste 250 de medalii la concursuri internaționale prestigioase precum Decanter World Wine Awards, International Wine & Spirits Competition, International Wine Challenge, Effervescents du Monde, etc. De asemeni, Purcari este recunoscută ca fiind cea mai medaliată vinărie din Europa Centrală și de Est.

Fiind cel mai prestigios exportator  de vinuri din țară, Purcari are piețe de desfacere în peste 25 de țări din Europa: America de Nord și Asia de Est, SUA, Canada, Marea Britanie, Norvegia, Cehia, China, Polonia, Germania, Kazakhstan, Kyrgyzstan, Ucraina, România, Turcia, Japonia, Luxembourg, statele baltice, etc.

Vinăria Purcari a devenit deținătoarea Grand Prix-ului pentru producerea vinurilor, oferită de Guvernul Republicii Moldova.

Mai multe detalii: www.purcari.md

Colecția 1827. Vinuri de soi.

Colecția 1827 de vinuri de soi onorează marile culturi vinicole europene cu câte un vin de excepție. Fie vreți să vă transpuneți pe tărâmul însorit al Italiei cu un Pinot Grigio sau să vă inspirați din sofisticata Franță cu un Cabernet Sauvignon, Purcari va fi o alegere nobilă. Una dintre mândriile naționale este draga noastră Rara Neagră, produsă din soiul indigen cu același nume. Dacă însă nu vă puteți decide asupra unui singur strugure, proaspătul și cochetul Rosé este un must-try.

Colecția Ediție Limitată

Colecția Vinohora reprezintă o ediție limitată a vinurilor Purcari în care se întâlnesc soiuri autohtone din Moldova și soiuri clasice internaționale. Aceasta include o horă moldo-franceză care combină autenticitatea și eleganța de Fetească Albă cu forța și corpolența unui Chardonnay classic, Vinohora Fetească Neagră și Montepulciano care unește armonia de Feteasca Neagră și inima zburdalnică a italianului Montepulciano și  Vinohora moldo-argentiniană, care îmbină soiul autohton Rară Neagră şi clasicul Malbec din Argentina. Colecția Ediție Limitată cuprinde și Ice Wine, Maluri de Prut și Freedom Blend.

Colecția Vintage

Colecția Vintage este la pièce de résistance a vinurilor Purcari. Din struguri selectați manual, vinurile Alb, Roșu și marele Negru de Purcari sunt capodopere. Maturate până la trei ani în baricuri franțuzești de cea mai înaltă calitate, blendurile vintage spun fiecare câte o poveste. Alb de Purcari este regina serilor lungi de vară: o doamnă cochetă ce nu lasă pe nimeni indiferent. Roșu de Purcari este o revelație pentru iubitorii de vin: roșu ca focul, pasional ca prima dragoste, irezistibil ca o femeie frumoasă. Negru de Purcari: așa cum spunea Federico Giotto, oenologul italian - Negru de Purcari este un pumn de oțel într-o mănușă de catifea. Negru de Purcari Limited Edition – la fel de bun, dar și mai prețios. În ediție limitată. Doar 1827 de sticle.

Colecția Cuvée de Purcari

Împreună cu oenologul francez Jérôme Barret a fost lansată colecția de Spumante Super Premium „Cuvée de Purcari“: Alb Brut, Alb Extra Brut și Rosé Brut. Spumantul Rosé Brut a obținut în 2017 medalia de aur la prestigiosul concurs internațional Effervescents du Monde.