din 1827

Mai mult

Vinuri

Château

Château Purcari reprezintă unul dintre cele mai valoroase şi renumite domenii ale Europei de Est.

Château-ul este recunoscut în toată lumea pentru vinurile sale super-premium, care au adunat pe parcursul secolelor peste 200 de distincţii la cele mai prestigioase concursuri internaţionale – Decanter, Challenge International du Vin, Concours Mondial de Bruxelles, International Wine and Spirit Competition, dar și legendara apreciere la curtea regală a Marii Britanii.

Evenimente la Château

Vinurile de Purcari sunt maturate exclusiv în barrique-uri franțuzești de stejar, cu capacitatea de 225 litri. În funcție de soi, perioada maturării variază de la 6 la 18 luni,  timp în care vinurile se îmbogățesc cu tanini și componente aromatice, care conferă gustului și aromei vinului note elegante de lemn, vanilie și ciocolată.

După maturare în barrique, vinul se îmbuteliază la rece, în condiții sterile, i se aplică dop natural de plută și acesta își continuă procesul de maturare în sticle pentru încă 6 luni.

Excursii și degustări

Vinurile de Purcari sunt obținute din struguri recoltaţi şi selectaţi manual, vinificaţi prin metoda tradiţională, după cele mai stricte canoane ale viticulturii franceze. Înainte de fermentare, strugurii sunt răciți, pentru a obține un must de calitate superioară, iar apoi supuși fermentării duble – alcoolice și malolactice.

După obţinerea vinului tânăr, filtrarea şi limpezirea acestuia la rece, urmează crearea celebrelor vinuri vintage Negru de Purcari, Roşu de Purcari şi Alb de Purcari.

Despre vinuri

Wineblog

Ou poșat în avocado Poached Egg in Avocado

O nouă rețetă #Winelicious - Ou poșat în avocado. 

Un preparat culinar cu gust delicat și  ingrediente nutritive ce asigură un plus de energie. Se asociază perfect cu un pahar de vin alb de la #Purcari.  

Poftă bună!

English

A new recipe #Winelicious - Poached Egg in Avocado.

A culinary delicacy with nutritional ingredients that add extra energy. It is perfectly associated with a glass of white wine from #Purcari.

Good appetite!

Read more Citește

Salată cu bacon, avocado și pui marinat în muștarHoney mustard chicken, avocado and bacon salad

O nouă rețetă #Winelicious - Salată cu bacon, avocado și pui marinat în muștar.

Preparată din ingrediente delicioase și sănătoase, salata se asortează perfect cu un pahar de vin rose de la Purcari!

Poftă bună!

English

A new recipe #Winelicious - Honey mustard chicken, avocado and bacon salad.

Made from delicious and healthy ingredients, it perfectly blends with a glass of rose wine from Purcari!

Good appetite!

Read more Citește
All articles Toate articolele

Social

News Noutăți

Poșta Moldovei a lansat Cartea Poștală ”Vinăria Purcari” Post Office of Moldova launched the post card - ”Purcari Winery”

Cu ocazia aniversării noastre, Poșta Moldovei a lansat Cartea Poștală ”Vinăria Purcari - 190 de ani de la fondare”, disponibilă într-un tiraj de 2000 de exemplare.

English 

Celebrating our anniversary, The Post Office from Moldova launched postcard "Purcari - 190 anniversary", available in an limited edition of 2000 copies.

Read moreCitește

Vinăria Purcari lansează prima etichetă digitală din lume - Gluma de 1 Aprilie Purcari launches first digital label in the world - April Fools' Day

Vinăria Purcari lansează prima etichetă digitală din lume.  Dacă până acum vinurile din întreaga lume se diferențiau prin designul etichetei și contraetichetei din hârtie, mai nou, sticlele de vin Purcari din colecția 1827 se vor evidenția prin Digital Label, o mini tabletă care are încorporat un microcip .

English 

Purcari launches first digital label in the world.  Until now the world wine label design differed by paper labels, but now, wine bottles from Purcari 1827 collection will stand put because of the Digital Label, a tablet containing a microchip.

Read more Citește
All news Toate noutățile

Contact

Château Purcari

s. Purcari, r. Ștefan-Vodă

  • (+373) 24 230 411

Tourism departmentDepartament Turism

  • (+373) 60 121 221; (+373) 60 909 005

VIP sales Moldova Vânzări VIP Moldova

Denis Malai

  • (+373) 68 551 102
All contacts Toate contactele